Google Calendar un 20% reusit
Asa cum zicea Radu, urmeaza o analiza un pic mai altfel la Google Calendar. Mai altfel pentru ca majoritatea recenziilor s-au rezumat la capturi de ecran si un copy/paste mai mult sau mai putin elaborat din sectiunea “About”.
Pt cei care (inca) nu stiu, angajatii de la Google au 20% din timpul de munca alocat proiectelor personale indiferent din ce domeniu sunt ele.
Calendarul, dupa nivelul de finisare pare sa faca parte din gama asta, dar potentialul este destul de mare.
Lansat mai devreme decat trebuia, datorita unor informatii strecurate in blogosfera de catre un beta tester, calendarul prezinta mai multe buguri decat Gmail in versiunea initiala si ce este cel mai important important nu a reusit sa aduca inovatii in domeniu.
Puncte forte:
- Viteza. Desi a fost mentionata in toate articolele, pot spune ca la o incarcare cu 1000 evenimente de test (doar 780 preluate) se comporta ca si cum ar fi gol. Felicitari programatorilor pe partea asta.
- Posibilitatea de a incorpora ca si calendare separate orice calendar in formatele standard gasit pe net. De altfel o lovitura sub centura data de spiderii Google concurentei.
- Interfata basic a la Gmail
- Calendare atat in format grid cat si lista
- Selectarea unui numar de zile aleator din calendarul navigational, comportament similar Outlook sau alte aplicatii desktop.
- Management de evenimente, devenind o alternativa mai buna decat Evite
- Posibilitatea de creere de minibloguri in jurul unor evenimente.
- Posibilitatea de a da drepturi altui user de a adauga evenimente intr-un calendar (util pt cei care au in dotare o secretara blonda
)
Buguri notabile:
- Dificultati in a lucra cu 2 calendare aflate pe fuse orare diferite. 2 evenimente create la aceeasi ora (ex:10) pe 2 fuse orare diferite (diferenta de 1h), la suprapunere sunt prezentate la aceeasi ora in loc sa se ia in calcul fusul orar din Accounts settings.
- Dificultati in creerea de calendare noi. Raspunsul nu este vizibil dupa creere.
- Dificultati in importarea de evenimente noi. Erori apar atat la procesarea fisierelor CSV cat si ICS.
- Lipsa posbilitatii de a sterge toate evenimentele din contul principal. Din cauza unor erori de importare poate aparea aceasta cerinta si nu poate fi realizata decat prin stergerea contului. Asadar, daca nu vreti migrene dar totusi sa testati, creeati un calendar nou de test
Lipsuri:
- Desi laudata peste tot, integrarea cu Gmail lipseste cu desavarsire.
- Odata cu Gmail probabil va veni si integrarea cu Gtalk in interfata web, facilitandu-se astfel discutiile in jurul unui eveniment.
- Lipsa unui instrument desktop de sincronizare. Acesta este absolut necesar deoarece recurentele (ex: zile de nastere) nu pot fi salvate in fisiere CSV (limitare in format) si rezultatul este umplerea calendarului cu evenimente solitare care se intind pe 30 de ani
- Lipsa de taguri
Tragand linie si adunand ce avem:
- Un produs rapid care va deveni popular si se va imbunatati in timp dar care din punct de vedere al functiilor este in spate la calendarul de la Yahoo
- Un Google care devine din ce in ce mai mult un Yahoo in forma 2.0 (de 2 zile au adaugat linkuri in Gmail catre calendar si pagina de cautare in stilul Yahoo)
- O manusa aruncata celor de la Yahoo al caror raspuns nu va intarzia sa apara
- Cresterea awarnes-ului in randul utilizatorilor spre servicii de acest gen si marirea pietei. In nici un caz Google Calendar nu va reprezenta o lovitura mortala data concurentei si in nici un caz nu este un competitor serios pt Microsoft Outlook. Versiunea 2007 cu care ma joc de cateva luni este un tool complet si care va avea un grup destul de mare de fani.
Business model:
- In general pentru dezvoltatorii independenti exista 3 surse de venit in acest tip de aplicatii:
- Publicitate (clasic deja)
- Conturi platite
- Achizitionarea de catre o companie mai mare
- In cazul Google motivatia principala este aceea de fidelizare si crestere a bazinului de utilizatori stabili care are ca urmare o crestere a incasarilor din AdWords.
Resurse:
- Google Calendar is Live (Techcrunch)
- Google Calendar Released (SolutionWatch)
13 comments April 17th, 2006